Sincera sa fiu nu inteleg de ce se face atata tam tam pentru sarbatoarea  asta importata, careia putini romani ii stiu semnificatia. Mi se par de prost gust toate plusariile alea prafuite si toate inimioarele alea  de care te impiedici, cand vrei sa mergi la cumparaturi aproape de sf Valentin.

De ce e nevoie de o zi anume in care sa ne serbam dragostea si sa ne simtim iubite? Adica e O.K. sa fim neglijate 364 de zile pe an si in acea zi de 14 februarie sa primim o imima rosie si gata!  Toate greselile lui se sterg cu buretele? Nu mi se pare cinstit, fata de noi femeile in primul rand. Meritam mult mai mult decat o cutie de bomboane si o plusarie aduse intr-o zi din an, in care il vede si pe vecinul din colt ca face la fel si se simte obligat sa iti aduca si el ceva.

Culmea e ca multe dintre noi, ca fraierele, ne simtim in al noualea cer , gandindu-ne ca “uite ma, totusi ma iubeste, desi tipa la mine cand are el chef si ma repede ori de cate ori e nervos!”

De aceea eu sunt asa de revoltata pe sarbatoarea asta ca,  barbatul,in loc sa ne faca sa ne simtim speciale si iubite in fiecare zi, aducandu-ne o floare cand vine de la lucru, sau pur si simplu pregatindu-ne cafeaua dimineata si spunand un simplu “te iubesc!”, trebuie sa vina americanii cu marketing-ul lor si sa il convinga sa ne aduca cate ceva si sa ne rosteasca declaratii de iubire seci si lipsite de substanta.

Dupa parerea mea, dragostea adevarata esta un sentiment mult prea nobil, care trebuia apreciat si sarbatorit in fiecare zi, prin mici atentii  si gesturi tandre, cine romantice cu lumanari. Nu cred ca e nevoie de o sarbatoare importata si atat de comerciala care sa ne faca sa  spunem “te iubesc!”.

Iar pentru voi barbati, lasati grijile de zi cu zi deo-parte si incercati sa fiti mai tandri, mai romantici si mai afectuosi cu femeia de langa voi. Faceti asta chiar daca e luna februarie,  mai sau septembrie pentru ca, noi va iubim la fel in fiecare zi si meritam sa fim mult mai resfatate si apreciate de voi. Nu cred ca e foarte greu sa faceti asta , la fel cum nu cred ca ar trebui sa fie o zi notata cu inimioare rosii in calendar, care sa va aduca aminte ca aveti o iubita, o logodnica sau o nevasta, careia trebuia sa ii spuneti “TE IUBESC! da numa azi pantru ca si Costel de la cinci i-a zis nevestei ca o iubeste…!” Cred ca puteti mai mult de atat, sau macar incercati, ca nu este foarte greu…

VA PUPIC SI PE CURAND!

E dureros pentru mine sa abordez acest subiact.In calitate de viitor medic negam cu toata fiinta mea ca ar exista asemenea lucruri in spitalele romanesti. Naiva fiind, imi imaginam ca totul se intampla asemeni filmelor americane, unde pacientii sunt tratati si vindecati datorita daruirii medicilor. Insa se pare ca incet incet, descopar ca nimic nu este ceea ce pare. Incep sa  vad dincolo de orele frumoase de stagiu din facultate in care indrumatorii nostrii  le vorbeau foarte frumos si plini de compasiune pacientilor.

Nu imi putem imagina faptul ca un medic poate refuza internarea uni pacient in stare destul de grava  in spital, dar zilele astea am primit un dus rece care m-a trezit la realitate.

Asteptand pe holurile unei clinici, universitare de medicina interna, am asistat fara sa vreau la o scena care m-a scos din lumea plina de iluzii si sperante desarte a unui student la medicina aflat in ultimul an de facultate.  Astfel pe holul clinicii respective, asteptau mai multi pacienti, batrani care pareau destul de obositi si bolnavi toti veniti cu bagajele pregatite sa fie internati in spital. Dupa cateva ore de asteptare, coboara in camera de consultatii, unul din fostii mei profesori din facultate , un medic internist pe care eu pana atunci il consideram un om, medic si profesor extraordinar.  Pe el il astepatu doi pacienti insotiti de rudele lor, pregatiti si ei pentru internare. Medicul mai sus amintit intra in camera de consultatii, si dupa cateva minute cred ca vreo 20 iese afara o asistenta care le spune celor doi batrani care asteptau la “dom`profesor” ca momentan nu mai sunt locuri in clinica si ca ar terbui sa revina pentru internare in zilele urmatoare. Cuminte unul din pacienti si-a luat ascultator bagajulsi a pornit impreuna cu rudele spre casa. 

Nu acelasi lucru l-a facut familia celuilalt bolnav. Unul din apartinatori nu s-a dat batut asa usor, ci a intrat in camera in care se afla medicul, si dupa o discutie de cateva minute, iese afara biruitor. In spatele lui apare dom’profesor, care ii spune zambitor unei asistente ca il interneaza pe batranul pe care il trimitea acasa cu aproximativ 10 minute mai inainte. Asistente debusolata protesteaza ca nu mai sunt locuri, moment in  care medicul raspunde scurt ca domnului cu pricina i se va face un loc.

Nu pot sa imi dau seama ce a putut discuta ruda batranului si domnul doctor in camera de consultatii, sau mai bine zis stiu dar nu vreau sa recunosc. Cert e ca in cele din urma s-a gasit un loc pentru batranel, si imi e foarte greu sa cred ca acel loc nu a existat si inainte de aceasta scena, insa sunt convinsa ca nu “spiritul persuasiv” al rudei descurcarete, a facut ca acest pat liber sa apara ca din senin. 

Este trist dar adevarat, faptul ca aceasta mafie mult blamata de presa exista, iar noi cei care vom veni in curand in sistem, nu stiu daca vom putea schimba mare lucru.

VA PUPIC SI PE CURAND!!!!

Stiu ca pentru unii barbati este foarte greu sa inteleaga  femeia. Si poate si mai dificil esta sa priceapa dilemele si problemele existentiale, tipic feminine. De aceea vreau sa mentionez ca acesta esta un blog dedicat in special femeilor, problemelor sentimentale, gandurilor neintelese de parteneri lor.
Pe el am postat, ideile mele , propriile pareri, tot ce am simtit eu in ultima perioada. Nu sunt pur si simplu niste articole copite de pe nu stiu ce site si postete aici doar pentru trafic.

Sincera sa fiu as fi vrut sa pot lasa pe blog-ul domnului Mircea Popescu-(TRILEMA) acest comment, drept raspuns la critica dansului, pe care eu am perceput-o ca pe un lucru constructiv. Insa eu sunt de parere ca dansul nu a inteles scopul blog-ului meu si de aceea tin sa fac  precizarile de mai sus. Poate domnul mai sus mentionat nu are o experienta vasta in ceea ce priveste femeia, sau poate e prea misogin pentru a o intelege si a-i da importanta.

De aceea tin sa mentoinez ca aici am scris tot ceea ce o preocupa sau ce simte o femeie in ziua de azi, care iubeste si are o relatie normala alaturi de o persoana la care tine si pentru care e dispusa sa faca anumite sacrificii. Cu asta incearca sa se ocupe blog-ul meu!

MULTI PUPICI ! Si multumiri domnului  Mircea Popescu, pentru ca mi-a citit blog-ul!